Lansat în Ianuarie 2023 la Editura Letras, volumul de debut al autorului Adrian Rușcea, ”Generația Marelui Exod – Poezia Diasporei” este considerat de critica literară un ”proiect pentru posteritate” și un ”testament liric care să fie o dovadă că orice plecare este egală cu dezrădăcinarea”.
Cartea reprezintă o transpunere lirică a experiențelor și etapelor dezrădăcinării emigrantului român post-decembrist plecat din țară, la început ca ”navetist internațional, apăsat de datoriile la bănci, marasmul economic, aroganța și lipsa de solidaritate a noilor îmbogățiți și a multinaționalelor și apoi rămas în Vechea Europă ca «emigrant de primă generație» cu determinarea de a o lua de la capăt într-o lume unde un trai decent e regula, nu excepția”, așa cum autorul își descrie parcursul.
În poezia „Străini” eul liric se confesează:
„Nu zboară dorul către casă /de greu suntem prea obosiți /da’ nu așa precum la coasă /ci altfel, sufletește istoviți.”
”Marele exod românesc” nu reprezintă doar o sumă de experiențe individuale, ci reliefează, pe de altă parte, drama unei societăți și unei întregi națiuni. Astfel, în poezia „Iconiță dragă ”, eul liric mărturisește:
„Strâmbați de dor la limbă și la față /pribegi ne vindem bucăți din viață/În lumea ce l-a uitat pe Dumnezeu/privindu-te, mă simt în Neamul meu.”
În prefața cărții, Adrian Rușcea afirmă că ”Marele Exod nu a fost o excursie în Vest”, ci ”fenomenul prin care s-a spart o națiune – a noastră”, idee exprimată liric de poezia „Dor”:
„Mare lume rea. Inima grea./ Străin treci…Mut petreci./ Rost stricat. Sufletul spurcat./ Doamne mare… Ger și sare!/ Până când cădem? Blestem!”
Autorul volumului face, de altfel, și o incursiune în istorie, comparând acest ”Mare Exod” cu ”noaptea în care aheii au intrat în Troia și i-au dat foc”.
”Generațiile următoare trebuie să știe ce s-a întâmplat. Să nu uite și să nu ierte. Să nu repete greșeala”, scrie Adrian Rușcea.
Autobiografic, poetul descrie iluziile generațiilor educate de comunism și sintetizează impactul social pe care acestea l-au resimțit în primele etape ale „capitalismului de tranziție”: dezorientare și speranța naivă a unei iluzorii libertăți.
”Noi, Generația Marelui Exod, suntem primii ieșiți din apele tulburi ale totalitarismului la lumina pentru care nu aveam ochi și care, de fapt, era o himeră a noastră. Visele noastre s-au înșirat zdrobite de țărmul care ne-a despărțit de libertate. Le-am lăsat copiilor noștri moștenire. Pentru a înțelege că libertatea nu este un loc, ci o stare, mi-au trebuit următorii treizeci de ani”, dezvăluie Adrian Rușcea.
Latura dureroasă a conceptului de „Diaspora” este rezumată de către autor într-o scurtă, dar sfâșietoare confesiune.
”Emigrarea este un act de revoltă, dar și de negare de sine. Ca emigrant de primă generație ești doar spectator întrucât prezența nu generează apartenență. Umbra ta este mereu în amintirile sufletului tău”, conchide autorul volumului și prin versurile: „Noi suntem «noi» și ei sunt «ei»,/copiii noștri să fie «ei» învață/Ne-neacă plânsul, dragii mei,/să-ți faci așa un rost în viață!”
Cartea ”Generația Marelui Exod – Poezia Diasporei” reprezintă, în ultimă instanță, dovada că Diaspora românească se conștientizează ca un segment aparte și produce o cultură proprie.